Vă propun spre închiriere un apartament elegant cu 3 camere, situat într-o zonă aflată în plină dezvoltare, în nordul Capitalei. Locuința beneficiază de un loc de parcare subteran, ceea ce înseamnă confort sporit atât în perioada rece, când nu veți avea grija deszăpezirii, cât și în perioada caldă, când veți găsi mereu mașina rece și pregătită de drum. Accesul cu liftul până în parcarea subterană vă ușurează considerabil viața de zi cu zi, cumpărăturile putând fi urcate fără a parcurge nicio treaptă.
Compartimentarea este excelentă, iar suprafața generoasă pune în valoare zona de zi de aproape 31 mp, formată din living, dining și bucătărie open-space. Spațiul este luminos, aerisit și amenajat cu bun gust, în tonuri calde și materiale de calitate. Balconul, desfășurat pe întreaga lungime a apartamentului, are orientare vestică, astfel încât vă veți putea bucura de apusuri spectaculoase din toate camerele.
Apartamentul este complet mobilat și utilat. Până la data de 7 martie vor fi montate masca pentru centrala termică, rafturi suplimentare în bucătărie și suportul pentru băuturi, pentru un plus de eleganță și funcționalitate.
Locuința este dotată cu echipamente premium și soluții moderne pentru confort termic și fonic:
centrală proprie ARISTON
videointerfon digital touch-panel ELECTRA
izolație fonică în pardoseli, pereți și plafoane
încălzire prin pardoseală
răcire prin tubulatură CITIZEN, cu grile discrete în plafon
reglaj individual al temperaturii în fiecare cameră
Bucătăria este utilată cu:
plită electrică SAMSUNG
hotă HEINNER
combină frigorifică
Baia matrimonială este echipată cu mașină de spălat rufe VISION Chef.
Finisaje și detalii constructive:
parchet laminat flotant
tâmplărie PVC Salamander cu 7 camere și geam tripan Saint-Gobain
uși interioare celulare laminate EXEA Italia
ușă de intrare blindată MAESTRO Italia
Zona este într-o continuă dezvoltare și oferă numeroase avantaje. Recent s-a deschis Lagoon Park, cea mai mare plajă urbană din Europa. În proximitate se află Școala Germană, iar accesul către Aeroportul Otopeni, Aeroportul Băneasa, DN1 și A3 este rapid și facil.
În imediata vecinătate găsiți restaurante apreciate, unități medicale, săli de fitness și magazine, iar supermarketul LIDL se află la doar 5 minute de mers pe jos. Transportul public este asigurat prin liniile de autobuz 112, 149, 205 și 261, care conectează zona cu restul orașului.
Performanță energetică
Notă energetică: 100
Clasă energetică: A
Consum anual specific de energie: 78,61 kWh/m²/an
Indice de emisii CO₂: 19,11 kgCO₂/m²/an
Pentru mai multe detalii sau pentru programarea unei vizionări, vă stau cu drag la dispoziție.