Sighișoara este considerată „Perla Medievală a României”, fiind singura cetate medievală din Europa de Sud-Est care este și astăzi locuită în întregime. Inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, cetatea păstrează o atmosferă autentică prin străduțele sale înguste și casele colorate, fiind una dintre cele mai conservate cetati medievale locuite din Europa.
Fondată de sași în secolul al XII-lea, orașul impresionează prin turnurile sale, Scara Acoperită și Turnul cu Ceas, Biserica din Deal, fiind totodată locul de naștere al lui Vlad Țepeș.
Sighișoara oferă o incursiune autentică în Evul Mediu, fiind vizitată pentru arhitectura sa unică.
În acest cadru plin de istorie, în zona ultracentrală, cu vedere spre Turnul cu Ceas si spre cetate, chiar langa Hotelul Central Park, exista un apartament care așteaptă sa fie descoperit si pus in evidență la adevarata lui valoare.
Este situat intr-o clădire construită în anul 1680, cu fundație de piatră, ziduri groase de cărămida, plansee din lemn si sarpantă din lemn cu acoperis de țiglă solzi. Are o suprafață utilă de 71 mp si este împărțit in două încăperi cu tavane înalte si geamuri de lemn, fiind situat la etajul clădirii. Mansarda este înaltă si poate sa fie reabilitată, oferind un potential enorm pentru viitorul proprietar. Este învecinat cu alte doua apartamente, iar curtea este curată si îngrijită.
Dacă esti in cautarea unei proprietăți speciale cu potențial, nu ezita sa mă contactezi.