Descriere proprietate
Vă propunem spre vânzare o casă modernă, situată pe strada Zânelor din comuna Berceni, într-o zonă privată, cu acces restricționat prin barieră. Proprietatea se află pe un teren generos de 440 mp și oferă liniște, intimitate și un cadru sigur, fiind parte dintr-o comunitate selectă.
Casa are o suprafață utilă de 148 mp, compartimentată funcțional între parter și mansardă. La parter, pe o suprafață de 70,1 mp, se regăsesc un living luminos și spațios, bucătăria generoasă cu ieșire directă pe o terasă de aproximativ 15,9 mp, un dormitor confortabil, holul de acces și o baie prevăzută cu dublu acces, atât din dormitor, cât și din hol, pentru un plus de funcționalitate.
Mansarda, cu o suprafață de 78,1 mp utili, este alcătuită din trei dormitoare spațioase și luminoase, fiecare dotat cu geamuri speciale pentru mansardă și plase împotriva insectelor, precum și o baie bine proporționată.
Proprietatea dispune și de un beci de 20 mp, accesibil printr-o trapă automatizată prevăzută cu scară metalică, foarte practic pentru depozitare.
Casa se vinde mobilată, așa cum se prezintă în fotografii, fiecare nou proprietar având posibilitatea să o personalizeze după propriul gust. Printre dotările existente se numără și aparatul de aer condiționat de 3.800 BTU, poarta automatizată pentru accesul auto, curtea pavată cu piatră naturală la intrare, precum și posibilitatea de a monta un șemineu în living, întrucât coșul de evacuare este deja construit.
Accesul la proprietate se face pe o stradă privată pietruită, cu ieșire rapidă către o arteră asfaltată, ceea ce oferă atât liniște, cât și accesibilitate. Locația este una foarte practică: la doar cinci minute cu mașina se află Lidl, iar comuna Berceni dispune de școală, grădiniță și mai multe cluburi cu activități extrașcolare, ceea ce face ca zona să fie ideală pentru familii.
Această proprietate reprezintă o oportunitate excelentă pentru cei care își doresc o casă spațioasă, cu teren generos, într-un cadru sigur și liniștit, dar totodată foarte aproape de facilitățile urbane.