CERTIFICĂRI OBȚINUTE
Experiențe reale. Rezultate concrete.
Opinii sincere de la clienți care au lucrat cu agenții noștri și au beneficiat de consultanță profesionistă și rezultate măsurabile.
Doresc să mulțumesc domnului Vlad Trandafir, care m-a ajutat să închei foarte rapid o tranzacție imobiliară. Este un agent răbdător, amabil, prezentând totul într-un mod extrem de corect și cu profesionalism. Domnul Vlad mi-a fost alături pe tot parcursul căutării, până la semnarea contractului. Recomand cu încredere! - Midi Clinci
Am colaborat foarte bine cu dnul. Trandafir, îl recomandăm cu căldură! În primul rând, am acceptat să fim reprezentați în exclusivitate de către dânsul și am putut vedea deosebirea dintre intermedierea obișnuită și exclusivitate. E cu totul altceva! Când îți pui încrederea într-un singur agent imobiliar, mai ales dacă e și o persoană etică, el va fi motivat să ți se dedice cu totul. Ne-a scutit, practic, de bătaia de cap pe care o presupune vânzarea unui apartament de 4 camere. De la evaluarea și poziționarea justă a prețului locuinței, marketingul excelent pe care ni l-a oferit până la organizarea vizionărilor și negocierea termenilor cu potențialii cumpărători, totul a decurs foarte bine. Să vinzi un apartament de 4 camere în 62 de zile - și într-o perioadă în care piața cunoștea o stagnare - e mare lucru. Solicitați-l cu încredere, are să vă fie de folos!" - Diana Grăjdan
�Sunt foarte mulțumită de colaborarea cu Vlad Trandafir. L-am angajat să ne reprezinte - în mod exclusiv. A finalizat proiectul în două săptămâni și la prețul pe care ni l-am dorit. Dedicat, serviabil, extrem de operativ, ne-a scutit de efort și stres. S-a ocupat de marketing, relația cu potențialii clienti, vizionări, negocierea prețului și a termenilor, redactarea contractului. Recomand. - Brîndusa Popescu
�Vlad, just a short note to thank you for your efforts in our attempt to rent an apartment in Bucharest. First, your efforts in working with my son to find a quality place that he could afford was outstanding. You stayed in touch with us either by email or phone and was very quick to respond on any question. Please feel free to use me as a reference and thank-you again for your commitment!” - Narjis Jaffery
"Am apelat la Vlad pentru vânzarea garsonierei mele, acceptând, pentru prima dată, un contract de reprezentare exclusivă și bine am făcut! Vlad s-a ocupat practic de tot ceea ce presupune o vânzare, o promovare cu totul profesionistă a garsonierei, calificarea tuturor potențialilor cumpărători, vizionări, negocierea ofertelor, relația cu cumpărătorul, toate acestea ținându-mă, în același timp, la curent cu evoluția lucrurilor. Sunt foarte mulțumită, îl recomand cu căldură, este un agent dedicat persoanelor cu care colaborează! A venit și cu șampanie la semnare! :)" - Roxana Irina Ciurea
"Mă numesc Alina Ghiugan și sunt un client al domnului Vlad Trandafir. Am rămas deosebit de impresionată de colaborarea cu domnia sa. Profesionalism, empatie, cultură, promptitudine... sunt câteva dintre cuvintele care descriu profilul domnului pe care îl apreciez la superlativ și îl stimez. Profesia mea m-a dus pe diverse meridiane și în cadrul unor evenimente pe care, fără falsă modestie, le pot încadra "de mare clasă". Pot spune că domnul Vlad Trandafir este un om și un profesionist cum mai rar am întâlnit. FELICITĂRI!!!!" - Alina Ghiugan
Mulțumim pentru înțelegere și colaborare domnului Vlad, un om deosebit. Vă urez mult succes în tranzacțiile viitoare. Vă salut cu respect! - Florian Dura.
I'm extremely grateful for your assistance in finding the perfect rental property. Your expertise and dedication made the process smooth and stress-free. Thank you for going above and beyond. - Radu-Ștefan ANCUȚA
"Vlad, îți scriu să-ți mulțumesc pentru tot ajutorul acordat de-a lungul colaborării. La început am apelat pentru închirierea unui apartament, iar apoi pentru cumpărarea unei locuințe. Am fost foarte mulțumită de profesionalismul și implicarea ta pe tot parcursul procesului derulat. Ai fost mereu disponibil și mereu pregătit să faci tot posibilul pentru a găsi casa care se potrivea cel mai bine nevoilor noastre. Te-ai dovedit a fi un foarte bun negociator în privința prețului apartamentului și ai fost întotdeauna gata să mă ajuți să trec peste obstacolele apărute în acest proces de căutare. Îți mulțumesc din nou pentru tot ajutorul și ai oricând recomandarea mea pentru oricine caută să facă o tranzacție imobiliară." - Monica Clinci
Am colaborat foarte bine cu Vlad încă de când mi-a prezentat scurt, clar și convingător oferta de colaborare. Pe parcurs, m-a ținut constant la curent cu evoluția listării și, mai ales, a recomandat o altă abordare, care a fost până la urmă 'câștigătoare'." – George Alexandru Bondar
Vlad Trandafir a fost exact persoana de care aveam nevoie pentru a vinde un apartament. O persoană reactivă, comunicativă și foarte implicată. Un bun negociator. Recomand cu toată încrederea! Mulțumim, Vlad, pentru tot! 🍾🥂 – Ioana Knoch
�Cu dl. Trandafir am avut de la început o relație excelentă. Un om cald, echilibrat, care ne-a câștigat încrederea încă de la primul apel. Cunoaște în detaliu piața imobiliară și oferă sfaturi valoroase care ne-au ajutat enorm în vânzarea apartamentului nostru. Întregul proces s-a desfășurat rapid și fără impedimente, deoarece am avut acces la toate informațiile de care aveam nevoie. În concluzie, a fost o colaborare excepțională, motiv pentru care îl recomand cu toată încrederea. Mulțumesc!” - Issa Ababneh
�Am colaborat cu Vlad Trandafir în vederea închirierii unei proprietăți și vânzarea unei proprietăți și pot spune cu toată încrederea că este un agent imobiliar de excepție. Vlad a fost mereu disponibil, răspunzând prompt la fiecare întrebare și clarificând orice nelămurire. Procesul de negociere și finalizare a tranzacției a fost gestionat impecabil, fără stres și cu rezultate excelente. Recomand cu căldură!” - Florian Marcu
�Colaborarea, prin reprezentare exclusivă, cu Vlad Trandafir ne-a convins de seriozitatea, profesionalismul și empatia sa, atât ca agent, cât și ca om. Îl recomandăm cu siguranță! Mulțumim, Vlad Trandafir! ” - Maria Catalina Constantin
"Vlad Trandafir, este un om exceptional, de o tenacitate si un profesionalism deosebite. Colaborarea cu el imneamna intotdeauna o victorie. Recomand." - Oana DUMITRESCU
"Working with Vlad was an absolute pleasure from start to finish. His professionalism, expertise, and dedication made the process of selling my apartment seamless and stress-free." - Jamil Basem BARAKAT
"Am colaborat cu Vlad Trandafir în vederea închirierii unei proprietăți și pot spune cu toată încrederea că este un agent imobiliar de excepție. De la prima interacțiune, Vlad s-a remarcat prin promptitudine, seriozitate și eficiență. Vlad a fost mereu disponibil, răspunzând prompt la fiecare întrebare și clarificând orice nelămurire. Profesionalismul său este incontestabil, iar atenția la detalii și dedicarea față de clienți sunt remarcabile. Procesul de negociere și finalizare a tranzacției a fost gestionat impecabil, fără stres și cu rezultate excelente, chiriașii noștri primind și un mic suvenir de bun venit ☺️ Recomand cu căldură să vă lăsați în mâinile lui Vlad Trandafir în exclusivitate. Mulțumesc, Vlad." - Lucia-Maria PEROJUC
"Am colaborat cu Vlad Trandafir, un agent imobiliar excelent, având un contract exclusiv în vederea vânzării apartamentului meu. Îl cunoșteam pe Vlad dinainte să devină agent imobiliar, iar calitățile din domeniul lui anterior de activitate, meticulozitate şi determinare, combinate cu creativitate sunt un avantaj unic. Aceste calități, și nu numai, au asigurat o atenție exclusivă pe nevoile noastre. Recomand cu căldură colaborarea cu Vlad pentru mult mai mult decât “a la carte” servicii imobiliare." - Anamaria ANTOCI
"Monsieur Trandafir nous a accompagné sur notre projet. Il est très professionnel et nous a rassuré à chaque étape. Il a su répondre à toutes nos questions, résoudre les difficultés de dernière minute. Son relationnel est sa première qualité, sa détermination est de haut niveau. Un grand merci !" - Eric ROBIN MASSÉ
"Monsieur Vlad Trandafir est un excellent professionnel avec des grandes qualités humaines. Il nous a accompagné dans notre projet alors que nous habitons en France. Je le recommande vivement. Nous vous remerçions." - Georgiana ROBIN MASSÉ
Proprietăți active (5)
Agenție imobiliară REMAX Properties
Vanzare garsoniera | mansardă | 35 mp | Pipera - Voluntari | 2006
Apartament cu două camere | PRIMA ÎNCHIRIERE | Greenfield | parcare
Apartament cu 4 camere | 119 mp | 1/6 | Herăstrău | parcare
Casă / vilă de vânzare în Balotești | aprox. 350 mp | teren 1.015 mp
Apartament cu 2 camere | P-ța Dorobanți | 95 mp | necesită renovare
Proprietăți tranzacționate (58)
Agenție imobiliară REMAX Properties
Apartament cu 2 camere | Parcul Circului | Tei | 63 mp | 2/3 | Lidl
Apartament cu 3 camere | Drumul Taberei | 64 mp | 2/4 | metrou | parc
Apartament cu 3 camere | Dămăroaia | 87 mp | 3/3 | două băi | parc
3 camere | Nou | Prima închiriere | Priveliște panoramică | Dămăroaia
4 camere Greenfield | Pădurea Băneasa | Terasă | 2 locuri de parcare
2 camere | Antim | Parcul Izvor | Parcul Carol I | Mitropolie | Unirii
Garsonieră | Politehnică | Metrou Lujerului | Boxă | Loc de parcare
2 camere | Vatra Luminoasă | Parcul Național | Priveliște | Metrou
2 camere | Etajul 1 | Greenfield | Pădurea Băneasa | Loc de parcare
Studio | Parter | Greenfield | Pădurea Băneasa | Loc de parcare
Garsonieră | Vânzare | 41.13 mp | București Mall Vitan | Metrou
2 camere | Mansardă cochetă | Spațiu foarte încăpător | Cișmigiu
3 camere | Virgiliu | Știrbei Vodă | 122.68 mp | Necesită renovare
3 camere | Greenfield | Pădurea Băneasa | Balcon | Loc de parcare
Teren intravilan | 859 mp | Com. Drăgănești-Vlașca | Teleorman
2 camere | renovat | 57 mp | 4/8 | Turda | Herăstrău | Regina Maria
Garsonieră | Parter | Greenfield | Pădurea Băneasa | Loc de parcare
3 camere┃Damaroaia┃prima închiriere┃liniștit ┃luminos┃mobilat modern
3 camere│72 mp│Bucurestii Noi│Parc Bazilescu│metrou│necesită renovare
2 camere│Calea Plevnei │75 m│logie mare│bloc nou│metrou
Vanzare | Teren intravilan | 2.306 mp | Com. Tătărăni | Huși | Vaslui
Vanzare | apartament | 2 camere | Greenfield | 65 mp | Pădurea Băneasa
Vanzare | apartament | 2 camere | Unirii | 51mp | loc de parcare
Vanzare | apartament | 2 camere | Greenfield | 54 mp | Pădurea Băneasa
Vanzare | 2 camere | Dămăroaia | 2 locuri parcare subterane INCLUSE
Inchiriere | 2 camere | Greenfield | 64 mp | padure | 2 locuri parcare
Vanzare apartament 2 camere | 54 mp | metrou | Parcul Carol I
Vanzare apartament 3 camere | Victoriei | 105 mp | garaj | boxă
Inchiriere 2 camere | mansardă modernă | 120 mp | Cișmigiu | Popa Tatu
Inchiriere apartament | 3 camere | 61 mp | Nicolae Grigorescu | metrou
Vanzare | vila | 6 camere | 310 mp | Aviatiei | teren 384 mp | garaj
Inchiriere | 2 camere | 56 mp | Greenfield | 1/5 | pădure | parcare
Vanzare | apartament | 2 camere | 55 mp | Lujerului | metrou
Apartament | prima vanzare | 3 camere | 91 mp | Buftea | 2/4 | parcare
Apart. | prima inchiriere | 2 camere | 64 mp | Buftea | 4/4 | parcare
Ap. de vanzare | 2 cam | 66 mp + POD | Bucurestii noi | parc | metrou
Inchiriere garsoniera | 40 mp | Greenfield | Pădurea Băneasa | Parcare
Apartament cu 2 camere de vânzare în zona Tei
Vanzare apartament | 3 camere | 68 mp | 1/10 | Pantelimon | 1973
Vanzare apartament | 3 cam. | 81 mp | 1946 | Sfintii Voievozi | Rs3
Casa 3 camere | mobilata | 79 mp | Bragadiru | curte | parcare
Vanzare | apartament | 3 camere | 88mp | Străulești | parcare | metrou
Vanzare ap. | ca nou | 3 camere | 72 mp | Bucureștii Noi
Vanzare | apartament | 4 camere | 163 mp | Dorobanți | parcare
Apartament | prima inchiriere | 3 camere | 91 mp | Buftea | parcare
Inchiriere apartament | 2 camere | 64 mp | Buftea | 4/4 | parcare
Vanzare apartament | 2 camere | Baba Novac | 54 mp | 7/10 | parc
Apartament 2 camere | Bucureștii Noi | 43 mp | 1975 | fără risc | 8/10
Inchiriere apartament | 2 camere | 64 mp | Buftea | 4/5| parcare
Apartament 4 camere | Crângași | 84 mp | 1981 | 1/4 | liniște | parc
Apartament 2 camere | Calea Călărașilor | 56 mp | 1997 | 4/5 | boxă
Apartament 2 camere | 56 mp | Pipera | 3/10 | parcare subterană
Apartament 2 camere | Greenfield | 54 mp | Pădurea Băneasa | parcare
Apartament cu 2 camere | Drumul Taberei | 58 mp | pet friendly
Apartament cu 3 camere | Chitila | Bucureștii Noi | 80 mp | două băi
Apartament cu 2 camere în vilă | parcul Carol | 67! mp | parcare
Contactează-ne!
ALȚI AGENȚI REMAX
Descoperă ceilalți agenți din REMAX Properties, uniți prin aceleași standarde de profesionalism și performanță.